Tipografia (din greacă „τύπος” — tipos, lovitură, amprentă, figură, și „γραφή” — grafi, grafie, scris) reprezintă arta tipăritului, a formei și a aranjării literelor pe un document scris.

La început, prin cuvântul tipografie se înțelegea procesul culegerii literelor și paginilor în crearea cărților. Mai târziu însemnătatea acestui cuvânt s-a răspândit atât asupra persoanelor care produc cărți, cât și asupra întregii întreprinderi și industrii care produce materiale tipărite.

Importanța aranjării în pagină

Cândva demult nu existau nici reviste, nici ziare și nici măcar foi volante cu publicitate. Erau doar cărți. Șase sute de ani în urmă nu existau nici măcar tipografii, ci doar scribi care copiau fiecare carte scriind textul cu mâna. Pentru o singură carte trebuia să aștepți luni sau chiar ani de zile.

Mai târziu Johannes Gutenberg a pus bazele tiparului cu caractere mobile multiplicând Biblia și făcând astfel popular tiparul cu presa tipografică.

În ziua de azi, ziarele și revistele se tipăresc cu asemenea viteză încât acestea pot ține pasul cu evenimentele care se întâmplă în toată lumea. Pe internet viteza de scriere este și mai mare, astfel încât multe agenții de știri publică informația în timp real.

Când crearea unei cărți cerea luni de zile, ilustratorii și tipografii aveau timp să inventeze minuțios aspectul viitoarei publicații. Ei puteau crea stiluri, gravuri speciale și clișee de tipar strict pentru un singur element din cartea ce aștepta cuminte să apară. Acum ar fi complicat să ne imaginăm timpul de așteptare ca să primim o garnitură de litere pe care am comandat-o special pentru o carte anume. Imaginați-vă să mergeți la un ilustrator-gravor și să cereți garnitura Adobe Caslon, 12 puncte, italic, ca mai apoi să treacă două-trei luni și să primiți literele mult așteptate. Sau să așteptați câteva săptămâni pentru a pregăti o ilustrație pentru o pagină din carte.

În mod sigur avansarea tehnologică a permis atingerea a noi culmi în tipar. Problema constă în faptul că un designer în ziua de azi nu prea are timp să stea să viseze cum ar putea arăta o carte. De la el se cere eficiență, respectiv cât mai rapid să dea produsul în tipar, iar asta înseamnă că aranjarea lui în pagină nu va fi una specială, ci va fi una comună, oarecum obișnuită. Ideea este că mulți designeri nu știu cum să facă o carte să arate frumos. Or, designerul se bazează pe experiență, pe ceea ce a văzut tipărit mai demult. Și o mare parte din cărțile tipărite azi te fac să vrei mai mult de la ele.

Tipografia în Republica Moldova a fost influențată de tipografia din URSS, al cărei apogeu a fost atins în perioada anilor 1940-1960, după care a urmat o degradare vizibilă. Ceea ce a influențat declinul tipografiei au fost însăși tendițele acelei perioade: simplitate, eficacitate, fără decoruri. Toate aceste lucruri au facilitat simplificarea designului, renunțarea la tradiții și trecerea la principii mult mai directe de transmitere a informației vizuale.

Cea mai puternică tragedie în domeniul tipografic se întâmpla la sfârșitul anilor ’80, începutul anilor ’90, perioadă vestită sub numele de Perestroika. Fiecare întreprindere mică și cooperativă putea tipări cărți ieftine. Evident, au existat și părți pozitive, piața devenind saturată de cărți și tipărituri. Problema era că aceste mici tipografii nu apelau la oameni profesioniști în domeniu. Astfel cărţile nu doar că nu aveau gravuri, decoruri şi aspect grafic atractiv, dar mai erau şi realizate fără a se ţine cont de reguli elementare de design privind comoditatea şi aspectul ergonomic al unei publicaţii.

Reţeta unor astfel de cărţi era cam aşa: copertă moale (mai ieftin), câmpuri mici pe marginea paginii (hârtia era scumpă, trebuia economisită), corp de literă mărunt (iarăşi, hârtia era scumpă. Mai mărunt textul, mai puţine pagini), practic lipsă totală de design (cărţile erau tipărite contra cronometru, nu aveai când să te joci cu designul fiecărei pagini. Ai pus textul, ai dat la tipar!).

Pe scurt, câteva reguli elementare nu erau respectate. Cititorul trebuie să poată uşor găsi rândul la care a rămas, trebuie să găsească ușor alineatul, să nu-şi strice vederea încercând să descifreze litere mărunte sau scrise cu garnituri puţin lizibile. De la marginea paginii trebuie să existe suficient spațiu astfel încât cititorul să nu-și înnegrească mâinile cu tuș de pe litere.

Cunoștințele despre text și cum se aranjează acesta nu sunt doar pentru tipografi sau machetatori. Practic orice designer care are de lucru cu literele este bine să cunoască reguli de bază privind aspectul ordonat al unui text. Fie că machetați o carte, un ziar sau faceți designul unui site, creați un spot publicitar sau titrele unui film, este bine să știți cum să aranjați textul astfel încât acesta să îmbie privitorul să vrea să cunoască mai mult.

Crearea unui stil de litere face ca produsul vostru să fie recunoscut oriunde. Observați importanța textului care anunță numele unui film.

Cât de ușor este să recunoști că începe filmul Matrix sau Star Wars elementar prin unicitatea textului folosit la începutul acestuia. Literele sunt, practic, la fel de populare ca și personajele din film.

Sau observați modul în care titrele se combină cu imaginea sau luptă pentru atenția spectatorului în secvența de prezentare a personajelor din film.

Pentru a face asemenea compoziții, designerul s-a folosit de o multitudine de cunoștințe: coloristica scenei, compoziția cadrului filmat, aranjarea textului în așa fel încât acesta să nu intre în conflict cu imaginile în mișcare (vorbim de imagini în mișcare, nu de material static). Titrele nu trebuie să fie doar frumoase. Ele trebuie să ajute la redarea informației, istoriei, să se combine cu restul elementelor cinematografice.

Pentru comparație, vedeți cum arată titrele puse fără mare implicare emoțională:

Regulile și principiile de aranjare a textului în pagină sunt necesare nu pentru a impune restricții și a interzice să faci ce vrei pe pagină ci pentru a ști cum să produci lucruri frumoase rapid, ușor și eficient. Anume asta și înseamnă tipografie.

Textul a stat mereu la baza designului grafic. Combinația dintre text și forme face macheta atractivă. Un text aranjat frumos în pagină va atrage atenția cititorului. Dar dacă acel text are greșeli de formatare, virgulele sunt plasate greșit sau spațiile dintre cuvinte sunt când duble, când triple, sunt mici șansele ca cineva să recomande spre citire materialul respectiv.

În textul ce urmează voi atrage atenția asupra problemelor ce țin de culegerea textelor și nerespectarea regulilor de scriere a semnelor de punctuație (spații, puncte, virgule, paranteze etc.).

Spațiul

Spațiul (blancul) este un element important în scrierea textului, întrucât fără spații între cuvinte ar fi dificil să înţelegem unde sfârșește un cuvânt și unde începe altul.

Tipuri de spațiu, în designul grafic, sunt mai multe. Cel mai mare spațiu tipografic se numește Em Space, care, prin definiție, înseamnă spațiul lat cât înălțimea rândului de tipar. Adică, dacă noi culegem un text cu înălțimea de 12pt, lățimea Em Space va fi de 12pt (0,423(3) cm = 1 pica). Un text cu litere de 24pt va avea Em Space de 24pt. Englezii au numit acest spațiu ca fiind de lățimea literei M, dar acest lucru nu mai este valabil, pentru că avem o mulțime de fonturi cu aspecte diferite care nu respectă egalitatea dintre Em Space și lățimea literei M.

Următorul ca dimensiune este En Space, altfel spus spațiu de lățimea literei N. Dimensiunea lui corectă este, de fapt, jumătate din Em Space.

Third Space este egal cu a treia parte din Em Space.
Quarter Space este egal cu a patra parte din Em Space.
Sixth Space este egal cu a șasea parte din Em Space.

Toată această multitudine de blancuri era necesară culegătorilor de texte în tipografii pentru a aranja ușor cuvintele și pentru a controla lungimea rândurilor. Acum, însă, acest lucru este executat automat de către programul de editare a textului.

Un blanc obișnuit este, cel mai des, de lățimea a 1/4 din Em Space. Dar, dacă veți alinia textul justificat (coloană plină din stânga și din dreapta), atunci distanța dintre cuvinte se va modifica automat pentru a umple rândul cu text.

Ca formă tipografică, spațiul a pornit a fi folosit pe larg cam vreo mie de ani în urmă. Pentru comparație, scrisul a apărut cu peste opt mii de ani în urmă, iar alfabetele (similare cu cele pe care le avem azi) – aproximativ patru mii de ani în urmă.

Până a fi folosit blancul ca spațiu între cuvinte, erau folosite forme grafice speciale numite separatoare de cuvinte.

În calitate de separatoare de cuvinte erau folosite puncte la mijloc de rând, două puncte verticale, linii verticale. În Egiptul Antic existau hieroglife speciale care marcau finalul cuvintelor. În chineza și japoneza contemporană la fel nu se folosește spațiu, hieroglifele fiind forme complexe de scriere.

În limba slavă veche de asemenea se foloseau punctele ca separatoare de text. Blancul a intrat în uz abia în anii 600-800 e.n.

În limba română, cuvintele sunt separate printr-un singur blanc. Utilizarea a două spații alăturate între cuvinte este considerată o greșeală. Cel mai simplu mod de a vedea dacă aveți spații duble sau nu, sau dacă ați aranjat corect textul este să activați simbolurile ascunse.

Observați că simbolul spațiului între cuvinte este punctul pe mijloc. La fel ca separatoarele de cuvinte utilizate înainte de adoptarea blancului.

În tipografia digitală mai există un spațiu special care nu există altundeva. În engleză se numește no break space, iar asta presupune un spațiu care unește două cuvinte care nu au voie să treacă separat dintr-un rând în altul. De exemplu, dacă numele New York nu are voie să fie trecut dintr-un rând în altul, atunci între cuvintele New și York se pune un spațiu care să nu permită ruperea cuvintelor între rânduri, respectiv blancul dintre cuvinte este tratat ca fiind o literă în interiorul unui cuvânt complex.

Punctul

Punctul este utilizat pentru a scurta un cuvânt sau pentru a încheia o frază. În machetare, punctul stă alături de cuvântul care-l precedă. După punct se lasă spațiu.

În diferite țări sunt diferite reguli de ortografie. De exemplu, în Moldova, România, Franța, după punct se lasă un singur spațiu. În Marea Britanie, însă, după punct pot fi lăsate două spații. Acest lucru a rămas ca tradiție din perioada în care se foloseau mașini de scris cu litere monospace (fiecare literă ocupă spațiu de aceeași lățime), unde pentru a evidenția mai bine finalul unei fraze se punea spațiu dublu.

Punctul NU se pune la final de titlu și nici după semnătură.

Punctul mai poate fi pus în cazul numerelor mari, pentru a separa sutele, miile, milioanele. În unele limbi punctul este folosit și pentru separarea numerelor întregi de zecimale. În limba română pentru separarea întregilor de zecimale folosim virgula (exemplu: 4.846.453,886). Dacă folosim punctul pentru a ușura citirea numerelor mari, nu lăsăm spațiu nici înainte, nici după acesta.

Virgula

Virgula se folosește pentru a delimita grafic o pauză între două părți de propoziție sau două propoziții în interiorul unei fraze. Ea se mai folosește și în scrierea numerelor cu zecimale. La fel ca și punctul, virgula se alipește cuvântului care o precedă. După virgulă punem spațiu. În cazul utilizării virgulei în delimitarea întregilor de zecimale, după virgulă spațiu nu se pune.

Putem folosi virgula într-un șir de numere, în acest fel având spațiu după virgulă nu vom citi numerele ca pe ceva complex (exemplu: 1, 2, 4, 8, 16, 32, 64).

Ghilimelele

Ghilimelele mai sunt numite și semnele citării (în engleză: quotation marks), folosite pentru a marca un citat, nume de publicație sau operă. Uneori sunt utilizate pentru a arăta că un cuvânt este folosit cu sens sarcastic sau ironic. Ele se plasează la începutul și sfârșitul fragmentului de text reprodus și se izolează din exteriorul frazei marcate. La fel ca parantezele, înaintea ghilimelelor de deschidere și după cele de închidere se lasă spațiu. În limba română, se folosesc ghilimele 99 jos la deschiderea citatului și 99 sus la închiderea citatului.
Exemplu: „Frază cu ghilimele.”

Wikipedia:
Punctuația textului în raport cu ghilimelele urmează regula: dacă textul citat este o frază întreagă sau o secvență de fraze, semnul de punctuație final (punctul, semnul exclamării, al întrebării etc.) se pune în interiorul ghilimelelor. Altfel citatul se consideră a fi un fragment din fraza exterioară, iar semnul de punctuație final se trece în exterior:

Fiică-mea a spus: „Am mâncat totul, poți să pui desene?”
Fiică-mea a întrebat dacă pot să-i pun desene pentru că „a mâncat totul”.

În cazul în care vreți să scrieți ghilimele, dar nu știți care buton de la tastatură este destinat lor, puteți folosi două combinații de butoane pentru a deschide și închide ghilimelele.
Ținând apăsat pe ALT, culegeți cifrele 0132 din partea dreaptă a tastaturii pentru a deschide ghilimelele jos. Pentru a închide ghilimelele țineți apăsat ALT și culegeți 0148 pentru a închide ghilimelele:
„ = ALT+0132
” = ALT+0148

În limba română se mai folosesc și ghilimele ascuțite „«»” pentru a marca textul din interiorul ghilimelelor (citat în interiorul citatului).
Pentru a culege aceste simboluri cu ajutorul tastaturii:
« = ALT+0171
» = ALT+0187

Punct și virgulă

Punct și virgulă este un semn de punctuație care se folosește într-o frază pentru a separa propozițiile sau grupurile de propoziții independente sintactic, dar care sunt suficient de apropiate semantic pentru a forma un întreg. De asemenea, punct și virgulă se folosește atunci când avem liste, iar după fiecare item în listă punem punct și virgulă, scriind următorul item din rând nou. Punct și virgulă la fel se atașează de cuvântul care-l precedă, iar după el se lasă un spațiu. Cuvântul care urmează după punct și virgulă se scrie cu literă mică, excepție fiind doar cazurile când se cere ca acesta să înceapă cu majusculă.

Semnul exclamării

Semnul exclamării se folosește pentru a oferi expresivitate cuvântului rostit în adresări, strigăte, chemări sau pentru a demonstra uimire, mirare, emoții puternice. Ca și alte semne de punctuație, el se separă de alte cuvinte cu spațiu în dreapta, fiind lipit de cuvântul dinaintea lui. Uneori, semnul exclamării poate fi utilizat între paranteze (!), pentru a marca ironie, sarcasm, sau pentru a atrage atenția. De aceea când cineva îți scrie „Ai făcut un lucru super (!)”, nu prea ai de ce să te mândrești. În unele limbi (de exemplu, spaniola) frazele sunt izolate din ambele părți de semne de exclamare, pentru a reda expresivitatea textului cuprins între semne. Semnul de la începutul frazei este răsturnat.

Semnul întrebării

Semnul întrebării este utilizat pentru a marca o întrebare sau neîncredere, se scrie la final de frază, atașat de cuvântul care-l precedă, iar din dreapta este izolat cu un blanc de alte litere. La fel ca semnul exclamării, în unele limbi fraza începe cu un semn răsturnat pentru a exprima expresivitatea textului. În vorbirea curentă plasând semnul întrebării între paranteze poate marca o întrebare retorică. Sigur (?).

Punctele de suspensie

Din școală știm că punctele de suspensie se folosesc pentru a marca un gând neterminat, o frază ruptă sau o pauză în vorbire. De asemenea, punctele de suspensie sunt utilizate pentru a marca lipsa unui pasaj de text când cităm pe cineva. De regulă, punctele de suspensie sunt izolate cu un blanc în dreapta, dar dacă le utilizăm pentru a marca pasajul lipsă de text, punem blanc atât înainte de puncte cât și după ele. În textele științifice marcarea unui pasaj lipsă se face cu punctele de suspensie între paranteze rotunde sau pătrate. (…) […]

Punctele de suspensie se folosesc și în momentele când vrem să arătăm intervale, mai ales în cazurile în care utilizarea liniuței este imposibilă: Temperatura -5…-10°С. În așa cazuri, ele nu sunt izolate cu spațiu.

Punctele de suspensie sunt folosite și în matematică pentru a desemna un șir „1+2+3+…+100 reprezintă suma cifrelor de la 1 la 100”.

De regulă semnul punctelor de suspensie este format din trei puncte consecutive. Multe garnituri de litere au, însă, un simbol aparte dedicat punctelor de suspensie, iar editoarele de text ca Microsoft Word înlocuiesc în mod automat trei puncte consecutive cu simbolul unic:
„…” = 3 puncte consecutive;
„…” = simbol unic.

Utilizarea simbolului unic este binevenită în cazul șirurilor matematice, dar în redactarea textului este recomandabilă utilizarea a trei puncte consecutive.

Punctele de suspensie mai sunt folosite și în combinație cu alte semne de punctuație „?..”, „!..”, „?!..”. În așa cazuri se pun doar două puncte din trei și nu se separă prin spațiu de celelalte semne de punctuație. Dacă, însă, autorul a decis să pună trei puncte înaintea semnului de întrebare sau exclamare, atunci vor fi scrise toate trei puncte, fără a le separa de alte semne prin spațiu. A vrut să…?

Două puncte

Două puncte reprezintă un marcaj grafic format din două puncte suprapuse pe verticală. Este utilizat în enumerări, generalizări sau pentru marcarea începutului de dialog. Se separă de restul textului cu blanc pe dreapta.

În finlandeză, simbolul „:” se folosește ca semn de prescurtare „H:ki” în loc de „Helsinki”. Cel mai des este utilizat în afișarea orei: „15:10”. Îl putem întâlni și în marcajul pasajelor din Biblie: Ioan 3:14-16, în loc de Evanghelia după Ioan, Capitolul 3, de la versetul 14 la 16.

În dramaturgie simbolul este utilizat pentru a arăta ce spune un anumit personaj.

Parantezele

În textele obișnuite parantezele sunt folosite pentru a marca precizări, comentarii, propoziții secundare, și sunt utilizate doar paranteze rotunde. Parantezele se separă de textul din exteriorul lor, și se atașează de textul din interiorul lor. De exemplu: (înainte de a deschide paranteza am lăsat spațiu, dar paranteza deschisă se alipește de cuvântul care urmează după ea. Paranteza de închidere are spațiu alb după ea. Ea se lipește de cuvântul care încheie toată fraza luată între paranteze.)

Parantezele pătrate se utilizează mai rar. De obicei ele se utilizează pentru a adăuga un cuvânt în interiorul unei fraze care poate părea incompletă sau neînțeleasă. De asemenea puteți întâlni ca în interiorul parantezelor pătrate să fie incluse comentariile autorilor (deși în română mai des se utilizează paranteze rotunde – n.r.).

Totuși cel mai des putem întâlni variații de paranteze în expresiile matematice. 10-{3+[10:(4-2)]}=2 Unde fiecare operație este izolată de un tip de paranteze.

Iar dacă avem paranteze în interiorul parantezelor [atunci forma acestora variază (pentru a se înțelege care paranteză și ce idee conține)].

În limbajele de programare se mai folosesc și paranteze ascuțite <> numite tag-uri.

Liniuțele

Probabil unul din subiectele cele mai complexe când vine vorba de scrierea cuvintelor prin cratimă, liniuțele sunt de diferite lungimi și au funcții diferite.

Avem cratima, care se află la tastatură deasupra blocului de litere, și avem minusul care se află în blocul de cifre. Deși aparent ele sunt similare, dimensiunile lor diferă. Cratima este mai scurtă. Semnul „minus” este la fel de lat ca semnul „plus”.

Din fericire, programele utilizate pentru culegerea textului sunt suficient de pricepute să înțeleagă ce fel de liniuță avem nevoie și înlocuiesc automat simbolul scris greșit, este bine să știm că liniuța de lângă blocul cu cifre NU este cratimă. Cratima este liniuța de unire a două cuvinte. Ea este lipită de ambele cuvinte cu pe care le unește, respectiv, nu are spațiu nici înaintea ei, nici după.

Linia de pauză este un semn grafic care marchează pauza dintre diferite părți ale propoziției, dintre propoziții și fraze. Linia de pauză se izolează de text cu blancuri de ambele părți. Cel mai des când este folosită linia de pauză, se presupune și schimbarea intonației în citirea textului. Pentru a obține linia de pauză ținem apăsat ALT și tastăm 0150:

„–” = ALT+0150

Linia de dialog este un semn grafic care se pune la începutul propoziției ce marchează vorbirea directă a unei persoane, replica fiecărei persoane într-un dialog. Ea se plasează la capăt de rând și este urmată de un blanc. Este mai lungă decât linia de pauză. Pentru a obține linia de dialog ținem apăsat ALT și tastăm 0151.

„—” = ALT+0151

Cuvânt de încheiere:

• Înainte de punct, virgulă, punct și virgulă, semnul întrebării, semnul exclamării, puncte de suspensie, paranteză închisă, ghilimele închise, NU se pune spațiu. Aceste semne de punctuație se lipesc de cuvântul care le precedă (care se află în fața lor în propoziție);
• După ce am deschis paranteza sau ghilimelele NU punem spațiu. Aceste semne de punctuație se lipesc de cuvântul care urmează după ele;
• Minusul nu este cratimă. Linia de dialog este mai mare decât linia de pauză;
• Punctele de suspensie sunt izolate prin spații în ambele părți dacă prezența lor presupune text omis într-un citat;
• Punctele de suspensie se lipesc de simbolurile ce le înconjoară dacă acestea sunt parte dintr-un interval.

Această postare va fi înnoită în timp.