O postare simplă sau una antrenantă?

E timpul să scrii ceva pe blogul tău, dar poți face asta simplu: scrii text și dai Publish în dreapta sus sau scrii text, adaugi poze, mai pui vreun clip de pe YouTube…

Oricare ar fi menirea textului pe care îl vei publica, sunt câteva chestii la care trebuie să atragi atenție.

În primul rând, pentru a publica un articol nou începe de la butonul „Add new” de pe pagina de articole. (Același lucru îl poți face și din compartimentul Pages, dacă vrei să creezi o pagină nouă)

Butonul Add New te duce pe o pagină albă unde poți începe a scrie în câmpurile destinate textului, iar în partea dreapta ai un panou de control pentru postarea ta sau pentru blocul de text asupra căruia lucrezi.

După ce scrii un titlu mare și frumos, scrie și corpul întregului tău articol. Recomand ca înainte de a publica un articol pe internet, să îl ai cules în computer/telefon într-un fișier text, ca să nu te trezești că lucrând pe blog a dispărut internetul, sau s-a terminat bateria laptopului sau a telefonului sau ori ce altă chestie care ar putea să-ți anuleze informația introdusă în material fără a-l salva.

Marchează primul paragraf al textului tău cu bold, după care pune marcajul „Mai mult” sau „More” ca doar textul dinainte de marcaj să apară ca fragment mic în feed-ul blogului tău. Iar dacă cineva va dori să citească mai mult din material, să apese pe butonul special „Citește mai mult” sau „Read more”.

Cum adaugi poze pe blog?

Pentru a adăuga poze, adaugi un bloc nou apăsând pe pătratul cu plus, de unde alegi „Image” sau „Gallery”, în funcție de numărul de poze pe care vrei să le pui în acel loc al articolului tău.

Blocul care apare te îndeamnă să alegi imagini pe care fie le încarci din computer/telefon, fie le selectezi din imaginile deja existente la tine pe blog, fie le inserezi dintr-un link de pe internet. Ține cont de faptul că dacă cineva șterge imaginea din link (ultima opțiune), atunci și de pe blogul tău această imagine va dispare. Recomandarea este să încarci poze sau să le utilizezi pe cele deja existente pe serverul tău.

Imaginea încărcată de tine automat va apărea în pagină și se va alinia pe stânga coloanei de text. Dacă vrei să o aliniezi altfel, ai posibilitatea să faci asta din meniul de deasupra imaginii.

Alinierea pe stânga/centru/dreapta se face în referință față de coloana de text. Alinierea „wide width” este automat centrată pe coloana de text, dar imaginea este mai lată decât coloana. Alinierea „full width” se aliniază automat pe toată lățimea paginii blogului și, în mod ideal, ar trebui să fie fluidă și să se ajusteze automat cu lățimea ecranului vizitatorilor site-ului tău.

De asemenea imaginea are niște puncte de transformare pe centru jos și pe centru dreapta care permit redimensionarea imaginii în cazul în care aceasta este prea mare și ocupă prea mult spațiu pe ecran.

Sub imagine este spațiu pentru a pune o legendă care să descrie despre ce este aceasta.

Pentru a pune o galerie de imagini sunt mai multe opțiuni. Pătratul negru cu plus din colț stânga sus are o listă cu toate blocurile existente la moment în WordPress.

Dacă e să vorbim de preferințe, mie îmi place Galeria simplă (Gallery) și galeria în grilă (Tiled Gallery). Oricare tip de galerie ați alege, WordPress vă va da posibilitatea fie să încărcați o serie de imagini, fie să alegeți din cele existente deja în arhiva de pe site.

După ce ați ales imaginile și le-ați încărcat pe site, WordPress vă oferă câteva opțiuni de aranjare (în panoul din dreapta)

Setările panoului din dreapta pot varia în funcție de numărul de poze din galeria voastră. Experimentați, alegeți care dintre aranjamente vi se potrivește. De asemenea observați și glisorul „Rounded corners” care adaugă colțuri rotunde fiecărei imagini din galerie (în cazul în care simțiți că aveți nevoie de asemenea efect în postarea voastră). Opțiunea „Tiled columns” oferă și un glisor cu numărul maxim de coloane din galerie, și va potrivi imaginile conform numărului de coloane și spațiul necesar pentru acestea.

De asemenea, observați în colțul din stânga sus a imaginii opțiunea de a edita galeria (iconița Creion) și posibilitatea de a mai adăuga un filtru de culoare peste galerie (chenarul cu „+” în mijloc). Butonul de editare a galeriei vă permite să adăugați/corectați legendele fotografiilor din selecția voastră, la fel și să mai adăugați poze în galerie (Add to gallery).

Cum adaugi un video pe blog?

Pentru video, soluția este mai simplă. WordPress are un modul de YouTube încorporat, și tot ce trebuie să faci este să copii linkul clipului de pe YouTube în câmpul aferent din modul și să apeși „Embed”.

Cum adaugi un clip audio pe blog?

Pentru audio se recomandă utilizarea SoundCloud. Deși WordPress are modul dedicat SoundCloud, din păcate aspectul vizual al acestuia nu este la fel de frumos ca video de pe YouTube, respectiv, pentru a încorpora un clip audio de pe SoundCloud, vom folosi modului Custom HTML.

Pentru asta mai întâi găsim clipul audio pe SoundCloud. Pe pagina clipului găsim butonul Share.

După ce apăsați pe Share, apare o fereastră pentru a distribui clipul. Nouă ne trebuie al doilea compartiment al ferestrei: Embed.
Din compartimentul Embed, dăm click pe opțiunea a doua a formei de încorporare.

Versiunea a doua reprezintă un mini-player care nu ocupă mult în pagina de blog, respectiv este ușor de parcurs vizual. Copiem textul din secțiunea Code (marcați câmpul cu mouse-ul apoi apăsați CTRL+C).

În blogul vostru WordPress adăugați un modul nou: Custom HTML. Iar în câmpul oferit faceți click și CTRL+V. Codul vostru de pe soundcloud ar trebui să fie transferat aici. După asta apăsați pe Preview.

După ce ați completat textul vostru cu poze, clipuri de pe YouTube, muzică de pe SoundCloud și sunteți gata să-l faceți public, atrageți atenția la panoul din partea dreaptă a editorului vostru de text.

Acolo puteți decide care este data publicării materialului, puteți schimba linkul permanent, puteți atribui materialul unei categorii de postări din site-ul vostru, puteți pune tag-uri ca să găsiți materialul mai ușor, puteți seta o imagine de copertă (Featured image), puteți permite sau interzice comentariile.

Imaginile de copertă ar trebui să fie mărișoare (măcar 1000 de pixeli per latură). Dar asta depinde și de setările temei de WordPress utilizate de voi.

Cam atât pentru lecția de azi. Încercați, experimentați cu diferite module. În același mod puteți adăuga chestii ce țin de Facebook, Instagram și multe alte lucruri interesante.

676FansLike
574FollowersFollow
84FollowersFollow
515FollowersFollow
2,970SubscribersSubscribe

Mai vezi și astea

Liste HTML

Autorul tutorialului: Oleg Andronic. În HTML pot fi create 3 feluri de liste. Toate listele descrise...