Picătură de ploaie // Adobe Photoshop

Noroc, eu sunt Roman, designer grafic la o companie de publicitate şi promovare din ţară, şi prin intermediul designtutorials.md vreau să împărtăşesc cu voi o metodă de a creea picături de ploaie în Adobe Photoshop.
Posibil nu este cea mai folositoare chestie în lumea designului, dar vreau să înţelegeţi puterea opţiunilor “Layer Styles”.
În timp ce majoritatea oamenilor folosesc o versiune desktop a programului Adobe Photoshop, puteți crea picături de ploaie într-un program similar: Photoshop online.
Iată rezultatul experimentului descris mai jos:

Iar acum vom încerca să re-creăm aceste picături.
———————————
Prefer să lucrez pe paşi, de aceia primul punct va fi crearea formei picăturii.
1. Folosind Elliptical Marquee Tool (M) desenăm un cerc ţinând apăsat butonul Shift pentru a obţine un cerc exact şi nu oval. Îl creăm de dimensiuni mărişoare. Obişnuiesc să creez elementele de genul dat mult mai mari decât am nevoie, dacă folosesc Photoshop, fiindcă apoi ele pot fi fără pierdere de calitate micşorate, dar să le măreşti, fără să pierzi din calitate, e imposibil. Am creat cercul nostru, acum selectăm Pen Tool (P) și trecem la punctul doi.

2. Cu instrumentul Pen Tool dăm Ctrl+Click pe perimetrul cercului de vre-o trei ori încât să ne apară aşa ceva:


Acum cu Ctrl+Shift+Click tragem de punctul de sus al cercului, pe direcţie verticală în sus, până primim o formă rotunjită a picăturii. Apoi selectăm Convert Point Tool care tot se află în menu-ul Pen Tool-ului (ultimul instrument din lista Pen Tool) şi dăm un click pe punctul superior al cercului deformat. Asta va dezactiva tensiunile şi direcţiile vectorului.
Trebuie deja să aveți forma picăturii:


3. Acum e timpul să facem picătura să fie de culoarea apei, pentru asta facem un background de culoarea mai închisă, pentru a vedea ce modificări facem cu picătura și prin dublu-click pe layerul cu forma picăturii deschidem Layer Styles, sau dăm click-dreapta pe layer şi alegem Blending Options.
Primul pas care trebuie să-l facem e transparența picăturii. Pentru asta scadem la 0% fill opacity și de-bifăm opțiunea Color Overlay.


Acum bifăm opţiunea Bevel and Emboss şi începem să improvizăm. Da, improvizaţi, cel mai important lucru e să nu vă fie frică să apăsaţi pe toate butoanele, principalul este să ştii ce doriţi să obţineţi şi să încercaţi toate metodele până reuşiţi singuri să ajungeţi la rezultatul dorit.

Pentru început vă propun să improvizaţi cu Inner Glow, Bevel and Emboss, şi poate Gradient Overlay.
Rezultatul meu:

Ştiu că tutorialele tind să demonstreze diferite tehnici de lucru, eu vreau să vă obişnuiesc cu altă parte a lucrului, cea în care trebuie să vă descurcaţi singuri, dacă nu găsiţi lecţii pe net. Posibil aşa tutorial să mai fie pe net, eu nu am verificat, dar când mi-a trebuit – am făcut picăturile fără să caut pe Google, am improvizat, şi am folosit cunoştinţe obţinute de-a lungul a câtorva ani. Nu uitaţi că Photoshop are Alt+Ctrl+Z! 😉

676FansLike
574FollowersFollow
84FollowersFollow
515FollowersFollow
2,730SubscribersSubscribe

Mai vezi și astea

Efect de ploaie – Adobe Photoshop

Salutări tuturor! Astăzi vom încerca să creăm un simplu efect de ploaie. Nivel: începător. Cerințe: Orice...