Introducere în HTML

Începând de la această lecţie, deschidem o nouă categorie de tutoriale pe site: Web/HTML. Cel care sparge gheaţa şi vine cu lecţii este Octavian. Sper să vă fie de folos şi avansaţi în cunoştinţe!

 

În seriile de tutoriale ce urmează vă voi iniția în unul dintre cele mai vechi limbaje de programare a paginilor de internet, numit HTML, care stă la baza creării oricărui site web.

Ține cont!

  • Următorul ghid are rolul să inițieze pe fiecare în limbajul HTML în condițiile în care persoana în cauză nu a avut experiență în programare și posedă cunoștințe medii de utilizare a unui calculator.
  • Dacă posedați cunoștințele de bază în domeniu și căutați lecții ceva mai avansate, vă rugăm să vizitați următoarele capitole.
  • Pentru a evita confuziile, unele definiții din această serie de lecții au fost simplificate în așa mod încât să nu aducă confuzii nedorite cititorilor.

 

Ce este HTML și cum funcționează?
HTML (HyperText Markup Language) este un limbaj care descrie modul de afişare a textelor și a imaginilor într-un navigator (în engleză: Browser).

Ce este un navigator?
Un navigator sau un browser este programul care citește codul HTML și îl afișează corespunzător, după instrucțiunile citite.
Unele dintre cele mai utilizate navigatoare web sunt: Internet Explorer, Google Chrome, Mozilla Firefox.

Cu ce începem?
Pentru început, vom avea nevoie de un editor de text dintre cele mai simple, prezent pe calculatorul fiecăruia dintre noi (Notepad, Wordpad).

Exercițiu:

Scrie-ți numele (sau orice alt cuvânt) în editorul tău de text, apoi salvează documentul utilizând următorii pași:

Pentru cei care folosesc limba engleză pe calculator:
File > Save As... > File Name: index.html // File type: All (*.*)

Pentru cei care folosesc limba rusă:
Файл > Сохранить как… > Имя файла: index.html // Тип: Все (*.*)

Pentru cei care folosesc limba română:
Fișier > Salvare ca… > Nume fișier: index.html // Salvare cu tipul: Toate fișierele (*.*)

Deschide fișierul salvat în navigatorul tău web.
Apreciază rezultatul!

Observă!

Un navigator poate afișa și un text simplu, fără elementele caracteristice HTML (pe care le vom studia apoi).
Pentru a înțelege că are de-a face cu o pagină de internet, aceasta trebuie să aibă extensia „.html”.

Ce este o extensie?
Probabil că ai observat deja că fiecare fișier din calculatorul tău își are propriul nume. Pe lângă numele propriu-zis, acesta mai are și o extensie, care este situată după punct (aceasta poate fi ascunsă la unii utilizatori).
Extensia spune calculatorului ce fel de fișier este acesta și cu ce program trebuie deschis.
Astfel, unele dintre aceste extensii pot fi: .JPG (pentru imagini), .AVI (pentru filme), .MP3 (pentru fișiere muzică), .EXE (programe și jocuri) și multe altele.
În cazul nostru, extensia spune calculatorului că fișierul este unul HTML și trebuie deschis cu un navigator.

676FansLike
574FollowersFollow
84FollowersFollow
515FollowersFollow
2,780SubscribersSubscribe

Mai vezi și astea

Creează-ți cont de email, pentru a-ți face cont pe WordPress

Bine ai venit pe internet! În lumea noastră de azi, este la modă să fii...

Liste HTML