Animation Encyclopedia în InDesign – Modele de animaţie în Adobe InDesign

Începând cu această lecţie şi pentru încă 2-3 în faţă, voi publica informaţii despre cum putem face prezentări animate şi interactive în InDesign şi exportarea lor în format SWF pentru vizualizare pe internet sau prezentare la diferite ocazii. Azi voi explica animaţiile de bază realizate în Adobe InDesign şi cum lucrează acestea. Deschideţi programul Adobe InDesign, porniţi un document nou şi deschideţi panoul Scripts (Window > Utilities > Scripts sau Alt+Ctrl+F11). Din panou navigaţi spre Application > Samples > JavaScript > AnimationEncyclopedia.jsx daţi dublu-click şi aşteptaţi ca programul să creeze documentul cu setul de pagini pe care să vedeţi cum lucrează fiecare animaţie.

Acum, deschideţi panoul Preview (Window > Interactive > Preview) şi apăsaţi pe butonul Play din partea stângă, jos. În casetă va apărea pagina voastră, cu toate elementele pe care deja le vedeţi aranjate. Faceţi click pe câte un chenar roz, pe rând, şi observaţi cum se va mişca acesta. Atenţie la titlul animaţiei.

Motion Path va mişca chenarul pe o linie dreaptă.
Rotation va mişca chenarul pe o linie dreaptă şi-l va roti.
Opacity va scade din opacitatea chenarului până acesta va ajunge la capătul animaţiei.
Scale va reduce din dimensiunile chenarului până la capătul animaţiei.
Combination reprezintă, în acest exemplu, mişcarea pe o linie dreaptă, rotirea obiectului şi reducerea opacităţii acestuia.
Color Fade este un pic mai interesantă: sunt animate, de fapt, două chenare. Doar că cel de deasupra îşi pierde din opacitate atunci când ajunge la capătul animaţiei. Verificaţi asta singuri! Trageţi chenarul de la Color Fade un pic mai jos şi vedeţi ce stă sub el.
Motion Path with Curve presupune mişcarea obiectului pe o linie trasată separat.

Închideţi fereastra Preview şi navigaţi spre a doua pagină din document. Aici aveţi alte părţi componente ale unei animaţii, şi anume evenimentele ce stau la baza animaţiei. Deschideţi panoul Preview. Apăsaţi butonul Play din stânga jos.


Imediat ce aţi apăsat Play, pe pagină s-a mişcat primul chenar. Evenimentul care a stat la baza mişcării chenarului a fost încărcarea paginii.

On Page Load – animaţia are loc la încărcarea paginii.
On Page Click – animaţia are loc în urma click-ului pe pagină.
On Click (Self) – animaţia are loc atunci când faceţi click pe obiectul care trebuie animat.
On Roll Over (Self) – animaţia are loc atunci când ţineţi cursorul deasupra obiectului, fără să apăsaţi click.
On Button Event (On Click) – animaţia are loc atunci când este apăsat un buton care porneşte acţiunea.
On State Load of Multi-State Object – Animaţia are loc atunci când un obiect conţine mai multe stări, şi este încărcată una dintre aceste stări. În cazul de faţă, starea se modifică în momentul click-ului pe butonul verde.

Aceste evenimente pot fi utilizate şi în mod combinat, adică un obiect poate să fie animat atât la încărcarea paginii cât şi ori de câte ori apăsăm pe acel obiect, sau tragem cursorul deasupra acestuia.

Închideţi panoul Preview şi treceţi la pagina 3, unde sunt afişate proprietăţi suplimentare ale animaţiilor, şi alte setări din acelaşi domeniu. Deschideţi fereastra Preview şi apăsaţi Play.

Imediat ce s-a încărcat Preview-ul, au şi pornit animaţiile.

Duration: 2 seconds – animaţia durează 2 secunde
Duration: .5 seconds – animaţia durează jumate de secundă
Speed: Ease In – Mişcarea începe lent apoi ajunge la viteza normală a animaţiei.
Speed: Ease Out – Viteza încetineşte spre sfârşitul animaţiei.
Speed: Ease In and Out – Viteza porneşte în creştere, continuă în stare normală apoi încetineşte la finalul animaţiei.
Play Twice – Animaţia este interpretată de două ori.
Loop – Animaţia este interpretată la infinit.
Hide until animated – Obiectul rămâne ascuns până în momentul animaţiei.
Hide after animating – Obiectul dispare după ce a avut loc animaţia.
Origin Upper Left Corner – Punctul de referinţă faţă de care se produce animaţia este colţul din stânga sus.
Origin Right, Vertical Center – Punctul de referinţă faţă de care se produce animaţia este centrul de pe latura din dreapta.

Evident o parte dintre aceste setări pot fi modificate sau combinate între ele, dar utilizarea tuturor în acelaşi timp poate crea incomodităţi pentru cel care va vedea prezentarea în cauză.
Închideţi panoul Preview şi treceţi la pagina 4. Aici sunt prezentate opţiuni ale animaţiilor. Deschideţi panoul Preview, apăsaţi Play.

Aici sunt prezentate timpul, locul şi starea obiectului în timpul animaţiei.

Animate: From Current Appearance – Poziţia şi starea în care se află obiectul la moment va servi drept punct de începere a animaţiei.
Animate: To Current Appearance – Poziţia şi starea în care se află obiectul este modul în care acesta va arăta la finalul animaţiei.
Animate: To Current Location – La finalul animaţiei, obiectul va ajunge în locaţia setată de utilizator. Starea obiectului este setată la începutul animaţiei.

S-ar putea ca la început să nu vă descurcaţi foarte bine cu aceste trei setări, dar după câteva încercări veţi înţelege modul în care operează fiecare.

Toate setările de mai sus pot fi modificate din panoul Animation (Window > Interactive > Animation).

Name: Aici scrieţi numele obiectului pe care îl animaţi.
Preset: Alegeţi tipul animaţiei din lista de presetări.
Event(s): Alegeţi când se întâmplă animaţia.
Duration: cât timp durează animaţia
Play: numărul de repetări ale animaţiei. Bifa Loop: repetă animaţia la infinit.
Speed: Viteza animaţiei, alegeţi din lista de presetări.

Properties.
Animate:
Alegeţi cum decurge animaţia, unde începe şi unde se termină aceasta.
Animate to
Rotate:
alegeţi unghiul sub care ajunge obiectul la finalul animaţiei, sau de la care porneşte animaţia.
Scale W/H: Redimensionarea imaginii în cadrul animaţiei, de asemenea puteţi alege punctul de referinţă şi redimensionarea proporţională sau nu a obiectului.
Opacity: Alegeţi cum influenţează opacitatea obiectul animat.
Visibility: Alegeţi dacă să fie sau nu obiectul ascuns înainte sau după animaţie.

Un alt punct important din cadrul unei animaţii este timpul în care aceasta are loc şi modul în care durata unei animaţii influenţează animaţiile următoare. Închideţi panoul Preview şi navigaţi spre pagina 5. Deschideţi Preview şi apăsaţi Play.

Aici veţi observa 3 grupuri de obiecte, Grupul A se roteşte simultan, Grupul B are 3 elemente care se rotesc la distanţă diferită de timp unul de altul, Grupul C are elemente care se rotesc în lanţ.

Toate aceste setări sunt modificate din panoul Timing (Window > Interactive > Timing).

Event: momentul care dă start animaţiei. Depinde de ce am setat în Panoul Animation.
Delay: Timpul de aşteptare după ultima animaţie până la începutul animaţiei curente.
Linked Items:
Play:
de câte ori să aibă loc animaţia obiectelor legate între ele. Obiectele pot fi legate între ele cu ajutorul butonului din dreapta jos a panoului: Play together.
Bifa Loop: face ca obiectele legate să fie animate la infinit.

Dacă alegeţi separat elementele B-2 şi B-3 din panoul Timing, veţi observa în dreptul identificatorului Delay două cifre diferite. Durata menţionată în această casetă afectează modul în care grupul B este animat.

Închideţi panourile existente şi deschideţi pagina 6. Aceasta este ultima pagină din acest document şi prezintă un obiect animat în baza unui script. Deschideţi panoul Preview şi apăsaţi Play pentru a vedea modul în care are loc animaţia.

Scriptul de animaţie poate fi scris fie de voi fie de cineva care cunoaşte limbajul de programare al acesteia.

Atât a fost pentru lecţia în cauză, puteţi experimenta cu diverse idei de animaţie. În următoarea lecţie, cred, voi explica modul în care am realizat aplicaţia Design Tutorials de pe Facebook.