Animaţie şi interactivitate în InDesign: Partea 1 – Spaţiul de lucru

De curând am creat o aplicaţie pentru Facebook, pe care o puteţi accesa dând click aici. Întreaga aplicaţie a fost creată în InDesign, inclusiv interactivitatea din aceasta, apoi exportată în format SWF (Flash). Crearea prezentărilor interactive cu ajutorul InDesign permite utlizatorilor care nu cunosc cum să lucreze în Flash să realizeze lucrări la fel de bune ca cei versaţi în acest program. În această lecţie voi explica bazele lucrului în InDesign privind interactivitatea, iar în una din lecţiile următoare voi trece la fapte mai avansate.

Eu lucrez în InDesign CS5.5, dar aceeaşi metodă de lucru este utilizată şi în CS5 şi în CS4. Deşi, în CS4 s-ar putea ca unele funcţii să nu fie atât de performante.

Pentru uşurinţă am divizat această lecţie în trei părţi. În prima parte aranjăm spaţiul de lucru, pentru a fi mai simplu să operăm cu toate funcţiile necesare pentru animaţie şi prezentare. Deci, să începem lucrul.

Primul lucru pe care îl fac atunci când îmi pornesc InDesign-ul este să verific dacă am toate instrumentele la îndemână. În cazul în care anumite lucruri lipsesc, le activez şi le aranjez aşa cum am nevoie pentru lucru. Întrucât urmează să lucrez pentru ceva interactiv, trebuie să-mi grupez toate panourile pentru lucrul interactiv, respectiv din meniul Window > Interactive aleg, pe rând, următoarele panouri:

Preview, Animation, Timing, Object States, Media, Bookmarks, Buttons, Hyperlinks. Şi le aranjez în modul următor:

După care le dock-ez pe bara laterală, pentru comoditate.

După ce le-am alipit de bară, activez panoul Preview (care e plasat sus) şi măresc spaţiul ferestrei. În aşa fel atunci când voi lucra, voi putea face un preview mare, ca să văd schimbările efectuate.

Aici sfârşeşte prima parte a lecţiei. În partea a doua construim viitoarea aplicaţie Design Tutorials.

676FansLike
574FollowersFollow
84FollowersFollow
515FollowersFollow
2,780SubscribersSubscribe

Mai vezi și astea

Mărţişor în Adobe InDesign

Suntem pe ultima sută de metri în pregătirile pentru începutul primăverii, pe străzi se...