Adobe After Effects CS6 – Setări pentru render 3D, CUDA-enabled graphic cards

Salut! După cum probabil bine ştiţi, de ceva vreme a fost lansat pachetul CS6 de către Adobe. Ceea despre ce urmează să citiţi în continuare ţine de Adobe After Effects CS6, şi anume posibilitatea de a randa imagini 3D realizate prin metoda ray-tracing.

Pe scurt, ray-tracing-ul este o tehnică de randare grafică 3D, care are un nivel înalt de imitare a realităţii, trasând cu exactitate luminile, reflecţiile, umbrele, mediul ambiant generate pe computer. Pentru asta este nevoie de un computer puternic cu resurse destul de mari. Randarea respectivă este realizată fie de procesor (CPU) fie de placa video instalată (GPU), în cazul în care aceasta are anumite proprietăţi necesare pentru aşa operaţii.

Pentru Adobe After Effects, şi nu doar, diferenţa dintre randarea prin intermediul CPU şi GPU este una foarte mare. În primul rând supraîncărcarea procesorului afectează modul în care computerul răspunde la acţiunile utilizatorului, respectiv în cazul în care am dat la randare un clip video prin CPU, utilizarea altor programe va fi dificilă pentru că sistemul va acorda prioritate procesului Adobe After Effects. În aşa momente poate fi dificilă chiar şi utilizarea Microsoft Office Word. În schimb randarea prin intermediul GPU eliberează CPU de stres, lăsând loc liber pentru alte programe să lucreze în linişte şi fără a fi afectate.

Pachetul CS6 vine cu un set de plăci grafice suportate by default. Şi chiar dacă NVIDIA afirmă că sunt cu mult mai multe plăci video care suportă CUDA, majoritatea dintre acestea nu sunt incluse în această listă. Respectiv dacă placa mea video suportă CUDA, dar nu este scrisă în această listă, AE nu o va utiliza pentru randare.

Recent am văzut într-un tutorial cum să incluzi placa video în lista cu plăci video, astfel obligând AE să randeze prin GPU, iar despre asta urmează să citiţi în continuare.

Ţineţi cont de faptul că am menţionat DOAR PLĂCILE NVIDIA! Nu cunosc detalii despre plăcile AMD/ATI!

Tot ceea ce va trebui să faceţi, în cazul în care placa voastră SUPORTĂ CUDA, dar NU se găseşte în lista de mai sus, va fi să scrieţi modelul într-un fişier TXT. Înainte de asta, însă, vă arăt modul în care au fost setările mele înainte şi după modificare.

1. Verificaţi dacă AE a activat sau nu placa voastră CUDA pentru utilizare. Din meniu, navigaţi la Edit > Preferences > Previews… Acolo daţi click pe GPU Information…

După cum vedeţi în imagine, AE îmi spune că nu pot folosi placa video (GeForce GT 555M) pentru render, şi o marchează ca fiind incompatibilă. Dar, pe site-ul NVIDIA placa este catalogată ca fiind CUDA-enabled.
Am memorat cum e scris numele plăcii în After Effects (GeForce GT 555M) şi închid programul.

2. Includem placa video cu suport CUDA în lista de plăci compatibile. Pentru asta deschidem My Computer şi navigăm spre C:\Program Files\Adobe\Adobe After Effects CS6\Support Files şi căutăm un fişier care se numeşte: raytracer_supported_cards.txt

Deschidem fişierul respectiv şi vedem că acolo este lista plăcilor video compatibile. Adăugăm în listă şi numele plăcii noastre (GeForce GT 555M), salvăm şi închidem fişierul.

Deschidem Adobe After Effects CS6 şi navigăm iarăşi la Edit > Preferences > Previews… Deschidem GPU Information şi găsim că placa video a fost acceptată de către program.

WIN!

Iar acum să vorbim despre cifre!

Imaginea de mai sus a fost randată iniţial pe bază de CPU, durata de randare pentru un singur frame a fost 19 minute şi câteva secunde!!!

Mai târziu a fost randată pe bază de GPU, durata de randare a fost: 1 minut şi 20 de secunde!!!

Proprietăţile imaginii: 1920x1080px; Ray-Tracing quality: 8; Anti-alias filter: Box. Pe lângă shape-uri şi text, imaginea mai are 3 surse de lumină, un solid care serveşte drept podea, plugin-ul Optical Flares de la Videocopilot pentru razele luminoase.

Mai jos vedeţi testul de randare prin intermediul CUDA. Timp de randare: 2 ore şi 19 minute.

Dacă ar fi avut loc randarea cu ajutorul CPU, durata randării ar fi trecut de 8 ore.

 

676FansLike
574FollowersFollow
84FollowersFollow
515FollowersFollow
2,670SubscribersSubscribe

Mai vezi și astea

Galaxie spirală / Adobe After Effects (downloadable content)

De mai multă vreme voiam să "desenez" o galaxie în After Effects, unde să...

Adobe After Effects – 2.5D